Fostul presedinte Traian Basescu este oficial cetatean moldovean, la 6 luni de la depunerea cererii de cetatenie. Intarzierea acordarii cetateniei moldovene pentru Traian Basescu a intervenit ca urmare a unei sesizari la Curtea Constitutionala prin care s-a cerut anularea decretului prezidential privind acordarea cetateniei moldovenesti fostului sef de stat roman.
Traian Băsescu a depus cererea pentru a deveni cetatean moldovean in luna martie. Ulterior, un grup de deputati ai Partidului Socialistilor din Republica Moldova a depus pe 26 august o sesizare la Curtea Constitutionala, prin care a cerut anularea decretului presedintelui Rep. Moldova, Nicolae Timofti, privind acordarea cetateniei moldovenesti fostului presedinte roman Traian Basescu.
Curtea Constitutionala de la Chisinau a respins sesizarea socialistului Igor Dodon, prin umare, decretul presedintelui Nicolae Timofti, semnat in acest sens, este constitutional.
Curtea a reţinut că prevederile articolului 88 lit.c) din Constituţie îl abilitează pe preşedintele Republicii Moldova cu una din principalele atribuţii în exercitarea puterii de stat, care vizează statutul juridic al persoanei: acordarea cetăţeniei. Astfel, conform normei constituţionale, preşedintele ‘soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic”.
Practic, Curtea Constitutionala a constatat ca sesizarea socialistilor nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi, deci, nu poate fi acceptată pentru examinare de fond.
Decretul preşedintelui Nicolae Timofti privind acordarea cetateniei moldoveneşti lui Traian Basescu si sotiei sale sale, Maria, a fost publicat in ‘Monitorul Oficial” la data de 17 iunie.