Trei medici au fost arestati preventiv in dosarul operatiilor estetice de la Spitalul de Arsi din Bucuresti

Bogdan
By Bogdan aprilie 27, 2014 14:32

Trei medici au fost arestati preventiv in dosarul operatiilor estetice de la Spitalul de Arsi din Bucuresti

Magistratii Tribunalului Bucuresti au hotarat duminica arestarea preventiva a trei medici implicati direct in scandalul de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastica, Reconstructiva si Arsuri Bucuresti, asupra carora exista suspiciune de coruptie intr-un dosar in care se vor ancheta desfasurarea mai multor operatii estetice.

Cei trei incriminati sunt Vitalie Stan, seful sectiei de chirurgie plastica, Nicolae Antohi si Cristina Isac, alaturi de acestia fiind cercetate, in stare de libertate sub control judiciar, alte sapte persoane, printre care se afla si sase medici.

Mecanismul la care recurgeau medicii implicati consta in insusirea unor sume cuprinse intre 450 si 3400 de euro, platite de diverse persoane, in schimbul efectuarii mai multor operatii estetice, in timp ce Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB) deconta costul interventiilor pe baza unor diagnostice fictive puse de doctorii in cauza.

In acest dosar, au fost pus sub acuzare 26 de persoane, printre care se afla 16 medici si o asistenta de la Spitalul de Arsi, precum si noua pacienti.

Modul de operare in acest caz de coruptie era urmatorul: pacientii care doreau efectuarea unor operatii estetice contactau medici angajati ai Spitalului Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reconstructiva si Arsuri, in baza unor anunturi postate pe internet (site-uri ale medicilor, forumuri de socializare etc.) sau la recomandarea altor pacienti care au efectuat operatii similare.

Medicii, specialisti in chirurgie plastica, reconstructiva si estetica, ofereau consultatii pacientilor care doreau efectuarea unor operatii estetice, atât in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, cat si in cadrul unor clinici private.

In discutiile purtate, medicii le comunicau pacientilor ca pot opta pentru efectuarea interventiei in spitalul public sau intr-o clinica privata, prezentându-le avantajele financiare (un pret mai mic) de care ar fi beneficiat in cazul in care interventia s-ar fi realizat intr-o unitate spitaliceasca publica.

In situatiile in care pacientii optau pentru efectuarea interventiei in spital, astfel cum le indicau medicii, se intocmea documentatia medicala in care erau mentionate un diagnostic si un tip de interventie medicala nereale.

Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se ntocmeau raportarile catre CASMB si scoala Nationala de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.

In cazul in care raportarile erau validate de catre CASMB si SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921 de lei pentru fiecare interventie medicala.

Pentru ‘serviciile’ oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea intr-un spital public in baza unui diagnostic fals, interventia chirurgicala propriu-zisa, folosirea frauduloasa a logisticii spitalului etc.) medicii pretindeau cu titlu de mita sume cuprinse intre 450 de euro si 3.400 de euro, in functie de tipul interventiei, acestea fiind impartite intre membrii echipei operatorii (medicul principal de interventie, medicul secundar de interventie si medicul anestezist).

In cursul zilei de vineri au fost prezentate la audieri 42 de persoane (cadre medicale si pacienti), iar fata de unii dintre suspecti a fost pusa in miscare actiunea penala.

Cercetarile au fost efectuate de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, impreuna cu lucratori din cadrul DGPMB – Serviciul Grupuri Infractionale Violente cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informatii si al Departamentului de Informatii si Protectie Interna.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.