Social

Tribunalul Bucuresti mentine sechestrul impus de Curtea de Apel Bucuresti asupra bunurilor Grivco

Magistratii de la Tribunalul Bucuresti au respins marti contestarea masurii de sechestru impusa asupra bunurilor Grivco intreprinsa de unul dintre avocatii familiei lui Dan Voiculescu. Decizia luata in cursul acestei zile are caracter definitiv.

Luni Tribunalul Bucuresti luase o decizie asemanatoare in cazul unei contestatii facute de Camelia Voiculescu, fiica fostului patron de la Grivco.

In urma deciziilor luate de Tribunalul Bucuresti, se mentine hotararea luata la data de 8 august de Curte de Apel Bucuresti: trecerea in patrimoniul statului, libere de orice sarcina, a mai multor proprietati, terenuri si imobile detinute de Dan Voiculescu.

Printre bunurile confiscate se afla ‘imobilul teren intravilan in suprafata de 29.220,03 metri patrati situat in Bucuresti, sector 1, strada Garlei nr.1D si constructiile aferente’, precum si alte doua terenuri si constructiile aferente acestora, in suprafata de 4.457 de mp si, respectiv, de 3.000 de mp, ambele situate in Bucuresti, sector 1, strada Garlei nr. 1B.

Judecatorii au mai decis confiscarea imobilului din soseaua Bucuresti – Ploiesti nr. 25 – 27, sector 1, compus din teren in suprafata de 4.184,41 mp si constructie de 3.140 mp edificata pe o suprafata construita la sol de 1.986,25 mp.

De asemenea, instanta a dispus confiscarea de la Dan Voiculescu, in calitate de beneficiar real al Compania Grivco SA la data incheierii contractului de inchiriere cu SC Romtelecom SA, a sumelor incasate cu titlu de chirie aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, in cuantum de 76,5%, in perioada 30 iunie 2003 – 6 iunie 2006, respectiv a sumei de peste 3,5 milioane dolari, plus TVA aferent, dar si a sumelor incasate ulterior de cele doua fiice in baza contractului de inchiriere cu Romtelecom, dupa preluarea actionariatului Grivco, incepand cu iunie 2006, sume care vor fi calculate de organele care vor pune in executare decizia.

Stiri pe aceeasi tema

Tiberiu Nitu, primul procuror general urmarit penal de catre DNA

Cristiana Petrariu Bota

Aeroportul din Iasi cere inchiderea spatiului aerian al Romaniei: Multi pasageri au incercat sa ascunda ca vin din zone de risc

Cristiana Petrariu Bota

REZIDENTIAT 2017. Dupa examenul din acest an, va avea loc o selectie de posturi la nivel national. Medicii rezidenti vor avea un pachet salarial mai mare

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult