Admiterea la liceu s-ar putea face pe baza de examen organizat la nivelul fiecarui liceu, fara sa se mai ia in calcul media de absolvire a claselor V-VIII
ExameneSocial

UMF Carol Davila din Bucuresti a urcat in Top 500 Shanghai pe domeniul Medical Sciences

Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din Bucuresti a urcat anul acesta 200 de locuri in TOP 500 Shanghai, pe domeniul ”Medical Sciences”, fiind cotata intre pozitiile 201-300, in contextul in care, in 2018, TOP 500 Shanghai a cotat Universitatea intre pozitiile 401-500. TOP 500 Shanghai este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internationale ale universitatilor prin prisma indicatorilor de excelenta – de educatie si de cercetare – folositi in analiza.

„Ascensiunea remarcabila pe care a avut-o Universitatea noastra in acest prestigios TOP international , in decurs de numai un an, demonstreaza inca o data ca misiunea noastra academica isi continua ferm traiectoria spre tot ceea ce putem numi performanta la cel mai inalt nivel” a declarat Acad. Ioanel Sinescu, Rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti.

La randul sau, Prof.Dr. Dragos Vinereanu, Prorector cu probleme de cercetare stiintifica din cadrul UMF „Carol Davila” a precizat ca ” aceasta pozitionare a Universitatii noastre este cu atat mai meritorie cu cat, in acest Top, peste 99% dintre universitati sunt pluridisciplinare.

Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” este printre putinele universitati din acest TOP dedicate doar domeniului medical, in conditiile in care in intreaga lume, activeaza aproximativ 27.000 de universitati”.

 

Related posts

Normele metodologice privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, modificate in acord cu legislatia europeana

Ioana Badulescu

Diana Enache si Carmen Irina Oprita au murit in club Colectiv tinandu-se de mana

Lucy Ionesco

Parintele Epifanie, unul dintre cei mai cunoscuti calugari de la Sfantul Munte Athos, a trecut la cele vesnice

Lucy Ionesco

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult