8.8 C
România
30 octombrie 2020
UMF Iasi gazduieste sedinta Biroului Comitetului de Bioetica al Consiliului Europei pe 24 si 25 septembrie
Social

UMF Iasi a modificat Carta si Codul de Etica astfel incat sa fie in acord cu noua Lege a invatamantului

Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iasi a adus o serie de modificari importante la Carta Universitara si la Codul de Etica, astfel incat sa fie in acord cu noua Lege a invatamantului. Comunitatea academica a Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iasi a votat joi, 15 decembrie, pentru validarea celor doua documente, modificarile la noua Carta Universitara fiind adoptate cu peste 91% dintre voturile celor 507 demembri prezenti.

Procesul de revizuire a Cartei a inceput in primavara acestui an, prin consultarea comunitatii academice asupra modificarilor necesare a fi aduse. Acesta a fost primul pas al unui proces complex si transparent, in care s-au implicat toti membrii comunitatii academice cu scopul armonizarii Cartei cu toate schimbarile care au survenit de la ultima modificare, in 2011.

O studenta de la UMF Iasi i-a spus lui Iohannis ca nu sunt suficiente posturi pentru absolventi. Ce a spus presedintele

Dupa dezbaterea in comunitatea universitara, in conformitate cu Legea Educatiei Nationale, propunerea noii Carte a fost adoptata de catre Senatul UMF Iasi, reunit in sedinta in data de 14 noiembrie, iar pana pe 25 noiembrie s-a aflat in dezbatere publica.

Pe 9 ianuarie 2017 se va valida in Senat formula finala, urmand ca a doua zi, pe 10 ianuarie, sa fie trimisa la Ministerul Educatiei pentru obtinerea avizului de legalitate.

„Un obiectiv strategic prevazut in planul meu managerial, in baza caruia am primit votul comunitatii academice a Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa”, este adaptarea Cartei la cerintele actuale moderne ale comunitatii universitare. Este necesara corelarea Cartei cu legislatia in vigoare in domeniul invatamantului, in conditiile in care de la publicarea noii Legi a invatamantului, in 2011, au fost adoptate peste 300 de acte normative de modificare. Multumesc colegilor care au venit astazi la vot”, a declarat prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iasi.

Vezi si: Prorectorul UMF Iasi vorbeste despre nemultumirile rezidentilor

Decanul UMF Iasi a discutat despre activitatea facultatilor de Medicina din Romania in relatia cu spitalele

Stiri pe aceeasi tema

Principele Nicolae, acuzat de tentativa de violare a resedintei Regelui Mihai din Elvetia

Ioana Badulescu

LOCURI DE MUNCA: Se fac angajari masive ACUM in toata tara. Cele mai multe joburi, la Bucuresti, Dolj si Arad

Cristiana Petrariu Bota

Patru profesori academicieni le cer demisia rectorilor care au semnat rusinoasa scrisoare de sustinere a lui Valentin Popa la Ministerul Educatiei

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult