Un nou protest e desfasoara, sambat, in Piata Victoriei, zeci de dube de jandarmi şi ambulanţe s-au adunat în jurul Guvernului. Poliţia a închis traficul. Evenimentul a fost anunţat, pe Facebook, fiind intitulat ”Nu plecăm până nu plecaţi!”.
Poliţia a închis bulevardul Iancu de Hunedoara şi Soseaua Kiseleff. Oamenii continuă să vină în Piaţă. Poliţişti de la Brigada Rutieră dirijează circulaţia. S-a format un cordon de jandarmi între protestatari şi Guvern. Sunt 10 dube al jandarmeriei pregătite.
Potrivit Jandarmeriei Bucureşti, în jurul orei 16.00, în urma unui control corporal, forţele de ordine au găsit un cuţit asupra unui tânăr de 18 ani care stătea în zona Muzeului Antipa. Acesta a fost dus la secţia de poliţie pentru identificare şi pentru luarea măsurilor care se impun.
Protestul a inceput inca de dimineata. La un moment dat au existat şi incidente între protestatari şi jandarmi. Când forţele de ordine au început să monteze garduri de protecţie în jurul manifestanţilor, câţiva dintre aceştia au început să le dărâme, trăgând de ele. Jandarmii au intervenit, punându-l la pământ pe unul dintre ei, care va fi dus la secţia de poliţie pentru indentificare şi pentru a fi luate măsurile care se impun.
Pe tot parcursul acestor incidente, protestatarii din Piaţa Victoriei le-au strigat jandarmilor „Criminalilor” şi „Hoţilor”.