Ordonanta privind accesul neingradit la terapii pentru pacientii cu afectiuni grave, aprobata in sedinta de Guvern
Social

Un spital model! Se afla intr-un orasel din Romania, iar fiecare pacient are o trusa unica

În plin scandal al infecţiilor nosocomiale, un spital destul de mic din Romania poate fi luat drept model de marile spitale. Este vorba de Spitalul Județean de Urgență Zalău unde medicii, ajutați de specialişti din Marea Britanie, au pus la punct un întreg sistem de dezinfectare de la codarea după culori a lavetelor folosite la diverse proceduri până la sterilizarea instrumentarului medical într-o staţie specială, unică în ţară, scrie Digi 24.

La Spitalul Județean de Urgență Zalău, pentru fiecare pacient, are o trusă medicala unică, indiferent că vorbim de pansarea unei răni sau o operaţie chirurgicala. Medicul oftalmolog spune că de când instrumentarul se foloseşte pe un singur pacient, în spital nu a mai fost inregistrată nicio infecţie de plagă chirurgicala.

„Dacă astăzi am avut 10 operaţii de cataractă, am avut zece truse sterilizate, curate. Deci nu există risc să fie contaminate. Noi nu venim în contact cu instrumentele,” spune Viorica Ţurcaş, medic primar oftalmolog.

Vorbim de fapt de trusele medicale care după o singură folosire sunt curăţate, sterilizate şi resigiliate într-o statie de sterilizare după model britanic. Sistemul este foarte bine pus la punct. Instrumentarul folosit este adus în cutii roșii la camera murdară unde este verificat și pus în mașinile de spălat. Când procesul este gata, trusa medicală ajunge la camera curată unde se lucrează ca în blocul operator.

Instrumentarul medical ajunge în final în aparate cu abur sub presiune unde este sterilizat. Este mai apoi etichetat și pus în cutii albastre, ceea ce înseamnă că poate fi refolosit. Chiar dacă spitalul cheltuie mai mult cu acest sistem de termodezinfecţie, care se face la 134 de grade Celsius, economiseşte pe partea de achiziţii de dezinfectanţi.

Citeste si: Un medic de la Elias a descoperit 2 milioane de bacterii de hazna pe mililitru de dezinfectant

 Medicul Ion Uta, tatal lui Teo, trage un semnal de alarma catre medici: Incetati cu antibioticele!

In Romania nu boala te ucide, ci sistemul! Problemele grave din sanatate raman nerezolvate

Pentru fiecare ciclu de sterilizare, facem un test cu Bacillus stearothermophilus ce e considerat baciulul cel mai rezistent. Testarea o facem zilnic, până acum n-am avut probleme,” explică Ramona Marincaş, director de îngrijiri.

Cei de la Zalău au colaborat cu o asociaţie de prevenire a infecţiilor nosocomiale din Anglia care a şi făcut rost de cele 450.000 de lire sterline necesare proiectului.

„Este foarte important ca instrumentele medicale să nu fie folosite la mai mulţi pacienţi, dacă e folosit pe unul, să nu fie folosit pe al doilea. Iar cei de aici din Zalău sunt foarte atenţi al acest lucru, iar secţia lor de sterilizare este la fel de bună ca oricare din UK,” precizează Carole Hallam, director adjunct Infection, Prevention and Control.

O atenție la fel de mare este acordată curaţeniei: spitalul este impânzit de dozatoare cu gel dezinfectant, lavetele sunt codate după culori, iar mopurile se folosesc clar în funcţie de zonă. Aşa, spun medicii, nu au avut probleme chiar dacă până de curând au folosit pentru curăţenia pe coridoare şi în saloane produse de la HexiPharma.

Vezi aici imagini video de la Spitalul Judetean Zalau

Articole asemănătoare

Trenuri anulate vineri, 2 martie, de CFR Calatori. Totusi, trenurile intra treptat in graficul normal de circulatie

Ioana Badulescu

ZILE LIBERE DE CRACIUN 2014 si REVELION 2015: 24 si 31 decembrie 2014, declarate LIBERE

Lucy Ionesco

Ministerul Educatiei a lansat procedura de achizitie a manualelor scolare. Ministrul anunta posibile schimbari la manualele claselor I-IV

Lucy Ionesco