1.1 C
România
25 noiembrie 2020
UNGARIA - ROMANIA
Breaking News

UNGARIA vs ROMANIA: Tensiuni din cauza gardului de la granita, Consiliul Europei ii ia la intrebari pe unguri privind noile masuri adoptate

Tensiuni intre Romania si Ungaria dupa ce Guvernul de la Budapesta a anuntat ca va construi un gard de sarma ghimpata la granita cu Romania, menit a-i apara pe unguri de valul de refugiati care si-ar putea schimba caile de intrare spre Europa de Vest. Budapesta a inceput deja pregatirile in teren pentru extinderea la granita cu Romania a gardului pe care il construieste la frontiera cu Serbia, pentru a face fata unei eventuale schimbari a rutei folosite de migranti, iar intre timp premierul roman Victor Ponta si oficialii din Ungaria au purtat un schimb acid de replici, ceea ce nu face decat sa amplifice tensiunea dintre cele doua tari.

Consiliul Europei a anuntat marti ca ii va solicita premierului ungar Viktor Orban explicatii cu privire la noua legislatie adoptata de Ungaria pentru a limita fluxul de migranti, transmite AFP.

Ponta: Gardul scoate Ungaria din Europa si nu rezolva problema refugiatilor

”Intentionez sa ii scriu premierului Orban pentru a cere versiunea finala a textelor de lege adoptate in contextul crizei migratiei”, pentru a verifica daca aceste dispozitii sunt compatibile cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, a anuntat intr-un comunicat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjoern Jagland.

Acesta s-a declarat in special ”preocupat” de reformele ce permit guvernului de la Budapesta sa declare stare de urgenta din cauza imigratiei masive.

Ungaria a adoptat noi masuri pentru a limita fluxul de migranti, inchizand marti intreaga sa frontiera cu Serbia. Conform noii legislatii intrate in vigoare marti, la ora 00.00, orice trecere a gardului de sarma ghimpata ridicat de-a lungul celor 175 de kilometri ai frontierei cu Serbia este pasibila de pedepse de 3 ani de inchisoare. De asemenea, Ungaria a decis sa inceapa pregatirile in teren pentru extinderea la granita cu Romania a gardului pe care il construieste la frontiera cu Serbia, pentru a face fata unei eventuale schimbari a rutei folosite de migranti.

Ungaria ataca Romania, acuzandu-l pe premierul Victor Ponta de afirmatii extremiste si mincinoase

”Voi cere garantii ca, in cazul declararii ‘starii de criza’, Ungaria sa ramana atasata respectarii obligatiilor care ii revin in virtutea Conventiei Europene a Drepturilor Omului”, a adaugat Jagland.

Consiliul Europei are 47 de state membre, dintre care cele 28 de state ale Uniunii Europene, dar si Turcia si Rusia.

Zidul care imparte Europa obliga refugiatii la noi rute catre Vest

Autoritatile maghiare au anuntat ca vor prelungi gardul ridicat in calea refugiatilor si la granita cu Romania. Vecinii unguri se tem ca migrantii care nu mai sunt lasati sa ajunga din Serbia in Ungaria si-ar putea continua calatoria prin tara noastra. 60 de refugiati au fost deja arestati pentru ca au incercat sa treaca ilegal frontiera, in Ungaria. Altii, au organizat un protest si au intrat in greva foamei.

Un gard inalt de 3 metri a fost ridicat in calea refugiatilor in zona Roszke, din Ungaria. Migrantii nu mai pot inainta prin zona verde si raman astfel blocati in Serbia. Politisti calare si elicoptere descurajeaza orice tentativa de trecere. Cine trece ilegal granita merge la inchisoare.

„Grupurile de migranti continua sa soseasca de-a lungul caii ferate, insa oamenii nu mai pot sa treaca din cauza gardului, se pare insa ca azi noapte au fost incercari de a rupe acest gard”, a relatat Monica Iovan, corespondent ProTV.

Marti Ungaria a declarat stare de urgenta de-a lungul frontierei cu Serbia si armata va intari controlul. Tot azi 2 dintre cele 7 puncte de trecere de la granita cu Serbia au fost inchise complet. Doua ii primesc numai pe refugiatii care au cerut azil in Serbia.

Colonelul Laszlo Balazs, seful politiei de frontiera ungare: „Acest lucru era necesar intrucat controalele nu se puteau desfasura cum trebuie din cauza situatiei de dincolo de granita.”

In aceste conditii, refugiatii ar putea sa-si continue drumul prin Croatia sau prin Romania. Seful diplomatiei ungare a declarat ca au inceput contructia unui gard si la granita ungaro-sarbo-romana, care sa-i opreasca pe migranti „in eventualitatea mutarii presiunii migrationiste inspre Romania”.

Stiri pe aceeasi tema

Testamentul politic al lui Corneliu Coposu: Cred ca restaurarea monarhiei este salvarea noastra

Ioana Badulescu

Groove ON prezinta Nedeia, intre 3 si 5 iulie la Tecsesti. Nu rata cel mai autentic festival al verii

Cristiana Petrariu Bota

Presedintele Iohannis il convoaca pe ministrul de Externe la Palatul Cotroceni in scandalul mutarii ambasadei SUA la Ierusalim

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult