Uraganul Florence a facut ravagii pe coasta de est a SUA. Cel puţin 4 morţi, peste 800.000 de locuințe fără curent electric. Este ceea ce a lăsat în urma sa uraganul Florence, care a lovit ieri statele de pe coasta de est a SUA.
Carolina de Sud şi Carolina de Nord sunt cele mai afectate. Echipele de salvare încearcă să recupereze mai multe persoane blocate în case în urma inundațiilor catastrofale.
Centrul Naţional pentru Uragane a transmis că în noaptea de vineri spre sâmbătă viteza vântului depăşea 100 km/h. Furtuna se deplasează cu 7 km/h, iar alertele de inundaţii şi viituri au fost multiplicate, potrivit AFP.
Guvernatorul Carolinei de Nord, Roy Cooper, a spus că sunt aşteptate mai multe zile de ploaie şi a subliniat că precipitaţii cu această intensitate au loc „o dată la o mie de ani”. El a adăugat că sunt aşteptate în următoarea săptămână inundaţii provocate de revărsări ale râurilor.