Social

„Vara şahiştilor în Sectorul 6“ a avut loc în weekend.

Primăria Sectorului 6 a organizat, sâmbătă, în incinta Clubului Seniorilor competiţia „Vara şahiştilor în Sectorul 6“.
Concepută ca o punte de dialog între diferitele generaţii, competiţia a adus în faţa tablelor cu 64 de pătrate persoane în vârstă, beneficiare ale serviciilor oferite de Clubul Seniorilor Sector 6, dar şi copii înscrişi la cursurile de abilitare din cadrul Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant“. În cadrul concursului s-a evidenţiat micuţul Mihai Cătălin (10 ani), care a reuşit să ocupe primul loc în cadrul competiţiei, învingându-i pe cei care au ocupat următoarele două trepte ale podiumului. Cel mai tânăr participant la competiţie nu a împlinit încă şase ani, iar cel mai în vârstă a trecut de curând pragul de 86 de ani.
Toţi premianţii au fost răsplătiţi cu diplome şi cadouri oferite de organizatori. Cu un număr de 600 beneficiari lunar, Clubul Seniorilor este un spaţiu de relaxare şi agrement pentru pensionarii din sector, destinat stimulării comunicării la orice vârstă şi readucerii persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă.
La rândul său, Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant” constituie un spaţiu destinat copiilor şi adolescenţilor din sector, un loc în care aceştia îşi pot pune în practică abilităţile şi aptitudinile, pasiunile şi talentele artistice, culturale, sportive ori tehnico-ştiinţifice, în cadrul unor şi activităţi şi cursuri oferite în mod gratuit.

Citeste mai mult: adev.ro/n79ex9

Articole asemănătoare

Un avion MIG 21 Lancer s-a prabusit la baza aeriana 86 Borcea. Pilotul Florin Rotaru, incadrat la Baza 86 Aeriana Fetesti, a murit

Ioana Badulescu

Protest al grefierilor, din 27 ianuarie, fata de eliminarea pensiilor speciale. Orar intrerupt miercuri, intre orele 10.00 si 12.00

Lucy Ionesco

ALERTA DE POLIOMELITA! MAE a transmis un avertisment cetatenilor romani

Lucy Ionesco