Vicepremierul Sevil Shhaideh, se va intalni, miercuri, cu o delegatie a Fondului Monetar International (FMI), informeaza Biroul de presa al Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), al carei ministru este.
Delegatia este condusa de Reza Baqir, seful Misiunii FMI pentru Romania. Romania este vizitata, zilele acestea, de o misiune a FMI, asa cum se intampla in fiecare an de cand creditorul international a oferit Bucurestiului un imprumut de salvare, pe fondul crizei financiare globale.
Delegatia Fondului Monetar International discuta despre prioritatile economice ale guvernului, in special despre Fondul Suveran pentru Dezvoltare si Investitii, prevazut in programul executivului de centru-stanga.
Zilele trecute, ministrul Economiei Mihai Tudose i-a explicat sefului Misiunii FMI pentru Romania si Bulgaria, Reza Baqir, cum va functiona Fondul Suveran pentru Dezvoltare si Investitii, pe care oficialii ar vrea sa-l puna pe picioare cu asistenta de la Comisia Europeana si de la FMI.
Potrivit ministrului Economiei, Fondul Suveran va fi un „proiect pilon”, care va functiona ca un instrument „prin care vor fi finantate programe de investitii in infrastructura, energie, agricultura, sanatate”.