Valentin Popa, noul ministru al Educatiei Nationale, a emis un ordin in care se prezinta detaliile noului an scolar 2018-2019. Elevii de gimnaziu si cei de liceu vor incepe cursurile pe data de luni 10 septembrie.
In total, viitorul an scolar are 168 de zile lucratoare (34 saptamani) si este impartit in doua semestre:
– semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019)
– semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).
Vacantele elevilor din toate ciclurile de invatamant sunt programate astfel:
– vacanta de iarna (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019)
– vacanta intersemestriala (2 – 10 februarie 2019)
– vacanta de primavara (20 aprilie – 5 mai 2019)
– vacanta de vara (15 iunie – 15 septembrie 2019).
Suplimentar, clasele din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar beneficiaza de vacanta in saptamana 27 octombrie – 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar se incheie in data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, in data de 7 iunie 2019, potrivit unui comunicat al ministerului Educatiei.