Externe

#WeAreRussians? De ce Europa nu a aratat solidaritate dupa prabusirea aeronavei de pasageri din Rusia

„Unde e hashtag-ul #WeAreRussians?”, este titlul unui material semnat de Ingo Mannteufel, seful redactiei ruse a Deutsche Welle. Autorul se intreaba de ce Europa nu a aratat solidaritate dupa prabusirea aeronavei de pasageri din Rusia, pentru ca pana la urma turiștii rusi, deveniti victimele teroristilor islamisti merita compasiunea noastra deplina, in ciuda politicii duse de Rusia. „Discuția despre cauzele prăbușirii avionului de pasageri în peninsula Sinai arată seriozitatea problemelor de comunicare dintre occident și Rusia”, comenteaza autorul, subliniind totodata ca Rusia declară acum oficial că avionul de pasageri s-a prăbușit în peninsula Sinai în urmă cu aproximativ două săptămâni, ca urmare a unui atac cu bombă.

Informația a fost comunicată marți de șeful serviciului secret rus, Alexander Bortnikow. Acesta a declarat că pe rămăşiţele aeronavei Airbus 321, aparținând companiei rusești Metrojet și pe bagajele pasagerilor a fost găsit explozibil.

Informații concrete versus instrumentalizare?

În principiu nu este ieșit din comun ca autoritățile să aibă nevoie de două săptămâni pentru a cerceta cauzele unei catastrofe, înainte de a ieși în public cu presupuneri. Pe de altă parte, în relația cu Rusia nu mai este nimic normal în occident.

În momentul în care serviciile secrete occidentale au găsit, la numai câteva zile după prăbușirea avionului, motive întemeiate să creadă că a fost vorba despre un atac cu bombă, iar Moscova nu a confirmat imediat ştirea, acest lucru s-a interpretat rapid și unilateral: Kremlinului nu i-ar pica bine un atentat terorist și vrea să-l mușamalizeze. Și că în cazul unui atentat, Kremlinul ar pierde susținerea populației pentru implicarea militară în Siria, și așa controversată în occident.

LIBERATION: 13 noiembrie isi are originile in politica UE si a Frantei din ultimii 40 de ani. E timpul examenului de constiinta!

Conform aceleiași teze, declarația FSB a fost văzută ca o corectură târzie. Nu a lipsit nici indiciul că aceasta a apărut exact după atentatele teroriste din Paris.

Sprijin pentru politica Moscovei față de Siria

Sigur că pentru Kremlin e ușor să comunice teza atentatului asupra avionului de pasageri, mai ales că ISIS s-a lăudat cu această ispravă.

Pe de altă parte, premisa occidentului, că un atentat cu bombă ar diminua sprijinul populației pentru politica Kremlinului în Siria, ar trebui pusă sub semul întrebării. Dimpotrivă: la fel ca în Franța, populația susține acum și mai mult implicarea militară a Rusiei în Siria. Să acuzi Kremlinul că i-ar fi teamă să admită un atentat înseamnă să nu înțelegi Rusia.

Dar altceva este și mai important pentru relația Rusia – occident: în Rusia nu s-a trecut cu vederea faptul că în Europa nu a existat solidaritate socială ca în urma evenimentului din 13 noiembrie de la Paris, deși s-a presupus de la început că ar fi fost vorba despre un atentat terorist.

Victimele au fost turiști

Chiar dacă unii consideră politica Rusiei în Siria greșită și lipsită de responsabilitate, sau acuză – pe drept – agresivitatea Kremlinului în estul Ucrainei și anexarea Crimeei, totuși turiștii ruși, deveniți victimele teroriștilor islamiști merită compasiunea noastră deplină!

Cei 224 de pasageri ruși și ucraineni erau la fel de nevinovați pentru politica statului lor în Siria ca oamenii de pe străzile pariziene, din sălile de concert sau de pe stadionul din Franța (cu atât mai mult dacă luăm în considerare politica autoritară a Rusiei, spre deosebire de democrația din Franța).

Dacă noi, aici în occident, nu mai vrem să fim acuzați de duble standarde, ar fi trebuit să creăm un hashtag #WeAreRussians imediat după aflarea veștii că aeronava de pasageri din Rusia a fost doborâtă printr-un atac terorist.

Stiri pe aceeasi tema

Igor Dodon a fost suspendat din functia de presedinte al Rep. Moldova, in urma unei decizii luate de Curtea Constitionala

Ioana Badulescu

Parlamentul de la Londra a aprobat o lege prin care cere amanarea pe termen lung a Brexit si exclude posibilitatea unei iesiri din UE fara acord

Cristiana Petrariu Bota

Malala a revenit din Marea Britanie in orasul natal din Pakistan pentru prima data de cand a fost impuscata de talibani

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult