Modificari in programul zborurilor de pe Aeroportul International Iasi. Compania low-cost Wizz Air va scoate unele zboruri din Iasi spre Marea Britanie, Italia si Danemarca, dar introduce curse noi de pe Aeroportul Bacau. Schimbarile au loc in contextul crizei sanitare si al concurentei comerciale cu Blue Air.
Cei de la Wizz Air vor pastra una dintre cele patru destinatii de pe Aeroportul Iasi la care intentiona sa renunte, respectiv zborul spre Liverpool; La acesta se va adauga, din 23 octombrie, inca un zbor spre Marea Britanie, catre Birmingham. Cursa va avea o frecventa bisaptamanala, miercuri si duminica, iar rezervarile se pot face deja. Amintim ca de pe Aeroportul International Iasi se poate calatori in fiecare zi spre Londra.
Wizz Air va elimina de pe Aeroportul Iasi cursele spre Billund (Danemarca) si Catania (Italia), ambele mutate la Bacau, iar o a treia destinatie, Larnaca, este suspendata de la Iasi inca de luna trecuta.
Aeroportul Bacau se redeschide
In schimb, Wizz Air va inaugura 12 zboruri pe Aeroportul din Bacau, pana acum baza exclusiva a concurentului romanesc Blue Air. Aeroportul din Bacau se va redeschide saptamana viitoare, dupa o perioada in care s-au facut lucrari de extindere a pistei.
La sfarsitul lui octombrie, zborurilor transferate acolo de la Iasi li se vor adauga cele spre Bruxelles (Charleroi), Bergamo (Milano), Bologna, Roma (Fiumicino), Torino, Venetia (Treviso), Londra (Luton) si Memmingen (München Vest).
Si compania Blue Air a decis sa transfere cateva curse de la Iasi la Bacau. Isi vor rari astfel frecventa zborurile din Iasi spre Londra (Luton), Torino, München, Köln si Bruxelles.