Wizz Air, unul dintre principalii jucatori din piata companiilor aeriene din Romania, a decis sa actioneze in contextul anularii mai multor curse internationale operate de compania Blue Air, incepand cu data de 6 septembrie.
Managerii Wizz Air au vazut in aceste evenimente noi oportunitati de crestere pe o piata care are in continuare oportunitati de crestere.
Evelin Jekel, Acting Network Officer la Wizz Air, a anuntat ca s-a decis, in regim de urgenta, alocarea unor noi curse cu punct de plecare Romania dar si cresterea frecventeie numarului de zboruri pe mai multe rute.
“Am vazut ca cererea creste foarte mult in Romania in ultimele zile, drept urmare am decis sa alocam alte cinci avioane la baza din Bucuresti si vor fi 17 avioane in total. Aeronavele vor veni cat mai repede, cu incepere din luna octombrie si vor adauga frecvente mai multe pe rutele noastre, chiar din data de 9 septembrie. Vom incepe trei noi rute de la Bucuresti, spre Atena, Praga si Larnaca, si vom creste frecventele din Cluj, Iasi, Sibiu si Bacau pe 30 de rute existente. Asta inseamna ca adaugam 2,6 milioane de locuri disponibile in piata, ceea ce anual inseamna ca vom avea o disponibilitate de 14 milioane de locuri”, a declarat in cadrul unei conferinte de presa Evelin Jekel, Acting Network Officer la Wizz Air.
Intrebata daca nu era situatia de la Blue Air, cand ar fi anuntat aceasta extindere, Jekel ne-a raspuns ca extinerea anuntata a fost pusa la punct in 24 de ore.
„Avem planuri pregatite si reactionam in functie de ce se intampla in piata. Monitorizam permanent situatia”, a declarat Evelin Jekel.
Extinderea anuntata va crea 250 de noi locuri de munca, iar luna aceasta compania va mai organiza evenimente de recrutare.
Oficialul companiei a mai adaugat ca ceea ce s-a intamplat la Blue Air nu se poate intampla la Wizz Air. „Nu suntem doar financiar stabili, avem si lichiditati de 1,6 miliarde de euro. Suntem foarte prudenti din punct de vedere financiar, ne facem planurile destul de precaut”.