ADMITERE ACADEMIA DE POLITIE 2018. Modificari la regulamentul de admitere, o categorie de candidati nu va mai sustine probele scrise

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu februarie 10, 2018 12:33

ADMITERE ACADEMIA DE POLITIE 2018. Modificari la regulamentul de admitere, o categorie de candidati nu va mai sustine probele scrise

ADMITERE ACADEMIA DE POLITIE 2018. Modificari la regulamentul de admitere la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucuresti, potrivit documentului publicat pe site-ul institutiei de invatamant. Concursul de admitere la Academia de Politie se va desfasura in doua etape, intre 31 iulie si 24 august 2018, iar o categorie candidati nu va mai sustine probele scrise. 

Noul regulament prevede ca nu vor mai sustine probele scrise cei care au obtinut in liceu premii sau mentiuni la olimpiadele scolare nationale sau internationale recunoscute de Ministerul Educatiei.

Concursul de admitere la facultăţile Academiei de Politie, respectiv Facultatea de Politie, Facultatea de Politie de Frontier, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Pompieri, Facultatea de stiinte Juridice Si Administrative, se va desfasura în două etape, în perioada 31 iulie – 24 august 2018.

Prima etapă eliminatorie constă în evaluarea medicală şi evaluarea performanţei fizice. Ele se vor desfăşura la sediul Academiei de Poliţie din Bucureşti, în perioada 3 – 13 august, în funcţie de fiecare facultate în parte, iar lista candidaţilor admişi pentru susţinerea probelor scrise va fi publicată în 14 august.

Etapa a doua – probele scrise – se va desfăşura între 16 şi 19 august, iar rezultatele vor fi afişate în 20 august. La Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea Drept, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi, proba de evaluare a cunoştinţelor va fi sub forma unui test grilă din istorie, limba română şi limba străină.

La Facultatea de Pompieri, testul grilă cuprinde întrebări din algebră şi elemente de analiză matematică şi fizică (mecanică, moleculară şi termodinamică, electricitate).

Pentru Facultatea de Arhivistică, probele eliminatorii constau în evaluarea medicală şi evaluarea psihologică, iar proba scrisă constă într-un test grilă la disciplina istorie.

Noutatea regulamentului este, însă, faptul că persoanele care au obţinut premii sau menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei se pot înscrie la concursul de admitere fără să mai susţină probele scrise.

De asemenea, cei care au obţinut premii sau menţiuni în perioada liceului, la olimpiadele naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoştinţelor pentru facultăţile la care se înscriu, nu vor mai susţine probele scrise. Taxa de înscriere este de 350 de lei, iar taxa anuală este de 3.000 de lei.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora