Adrian Nastase, despre scutul antiracheta de la Deveselu, Rusia si lipsa unor personaje cheie de la deschiderea oficiala a bazei militare

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota mai 20, 2016 16:32

Adrian Nastase, despre scutul antiracheta de la Deveselu, Rusia si lipsa unor personaje cheie de la deschiderea oficiala a bazei militare

Adrian Nastase a vorbit pe blogul sau despre scutul antiracheta de la Deveselu, inaugurat oficial in urma cu o saptamana. Fostul premier considera ca scutul antiracheta de la Deveselu ofera mai multa securitate tarii noastre, dar incelasi timp ne face mai vulnerabili. Si asta pentru ca Romania a devenit “parte a problemei” si in mod explicit o tinta la nivelul declaratiilor si al planurilor operationale ale Rusiei.

Adrian Nastase este de parere ca rusii stiu exact care este valoarea operationala a bazei de la Deveselu, dar le convine sa o invoce pentru a justifica unele contra-masuri militare, geo-strategice si propagandistice.

“Se repeta obsesiv că instalatia de la Deveselu nu este indreptată impotiva Rusiei. Eventual, impotriva Iranului sau a Coreei de Nord – dacă rachetele lor nu o iau pe partea cealaltă a globului. Sau poate impotriva grindinei, in conditiile in care rachetele noastre anti-grindină nu pot fi incă declansate. Repet, nu pot judeca eficacitatea lor. Cred insă că rusii stiu exact care este valoarea operatională a acestei instalatii dar le convine să o invoce pentru a justifica unele contra-măsuri militare, geo-strategice, propagandistice. Sau de ordin intern, la ei acasă. In felul ăsta, toată lumea a câstigat”, subliniaza Nastase.

Fostul premier se intreaba, apoi, daca Romania va ramane prizoniera in acest joc de „love and hate” intre americani si rusi, amintind totodata ca inainte de 1989, exista acelasi joc, doar ca Romania era in cealalta parte.

Adrian Nastase remarca si lipsa pe lista de invitati a unor personaje cu greutate ale Romaniei la deschiderea oficiala a bazei de la Deveselu si concluzioneaza ca americanii nu au decat prieteni actuali. “Se pare, organizatorii nu au avut adresele lui Basescu, Ponta, Corlătean, Dusa. Si, oricum, nici nu erau prea multe locuri libere intre cei 1000 de invitati…Repet ceea ce spun de ceva timp – americanii nu au decât prieteni actuali”

Va prezentam mai jos articolul integral al lui Adrian Nastase pe tema scutului antiracheta de la Deveselu.

In mod paradoxal, Scutul anti-rachetă de la Deveselu ne asigură mai multă securitate si, in acelasi timp, ne face mai vulnerabili. Eram preocupati, după incheierea Războiului Rece, de faptul că reprezentam o zonă tampon intre NATO si Uniunea Sovietică. Acum suntem chiar frontieră in Noul Război Rece. Sigur, suntem membri NATO iar bazele de la Constanta sau de la Deveselu inseamnă, in concret, că steagul american, respectiv al NATO, au fost amplasate in România. Din punctul de vedere al securitătii noastre sunt evolutii pozitive. Dar, in felul acesta, am devenit chiar „parte a problemei”. Prin instalarea bazei de la Deveselu, in mod evident, s-a creat o vulnerabilitate suplimentară pentru noi, in conditiile in care România a devenit, in mod explicit, o tintă, la nivelul declaratiilor si al planurilor operationale rusesti.

Nu cred că, din punct de vedere militar, cei 24 de interceptori de la Deveselu inseamnă foarte mult fata de stocurile de mii de rachete din Rusia. Poate insă că cei 800 de milioane de dolari cheltuiti pe acest proiect au fost utili pentru industria de apărare din SUA. Se repetă obsesiv că instalatia de la Deveselu nu este indreptată impotiva Rusiei. Eventual, impotriva Iranului sau a Coreei de Nord – dacă rachetele lor nu o iau pe partea cealaltă a globului. Sau poate impotriva grindinei, in conditiile in care rachetele noastre anti-grindină nu pot fi incă declansate. Repet, nu pot judeca eficacitatea lor. Cred insă că rusii stiu exact care este valoarea operatională a acestei instalatii dar le convine să o invoce pentru a justifica unele contra-măsuri militare, geo-strategice, propagandistice. Sau de ordin intern, la ei acasă. In felul ăsta, toată lumea a câstigat.

Să ne intelegem, proiectul anti-rachetă, in sine, mesajul transmis sunt importante pentru România, indiferent ce puneau americanii in curtea de la Deveselu. Este vorba de o prezentă concretă nu de ceva de genul garantiilor franco-britanice pentru România de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Sigur, tot intr-o filozofie specifică unui război rece.

Rămâne România prizonieră in acest joc de „love and hate” intre americani si rusi? Inainte de 1989, exista acelasi joc doar că România era in cealaltă parte. A urmat pupatul pe gură al americanilor si nemtilor cu Gorbaciov, au fost apoi alte perioade de „love” intre Clinton si rusi (vă amintiti de ce România nu a intrat in NATO in 1997?).

Am scris, in urmă cu vreo 30 de ani, un articol despre perceptia pericolului in cadrul aliantelor militare, subliniind că aliatii urmează, de obicei, perceptia membrului alfa al aliantei. Sigur că asta se intâmplă si acum. Cu precizarea că unii dintre aliati au inceput să fie mai catolici decât americanii in relatia cu rusii. Dar există, oare, si o tablă de intelegeri bilaterale pe care nu le cunoastem?

Evident, putem să tragem unele concluzii de ordin intern in legătură cu invitatii ambasadei americane la „petrecerea” de la Deveselu. De fapt, a Marinei americane, de fapt… Concret insă, se pare, organizatorii nu au avut adresele lui Basescu, Ponta, Corlătean, Dusa. Si, oricum, nici nu erau prea multe locuri libere intre cei 1000 de invitati…Repet ceea ce spun de ceva timp – americanii nu au decât prieteni actuali.

Să revenim. In perioada Războiului Rece, a functionat un gentleman agreement intre cele două mari puteri, consemnat in Tratatul ABM care, pe scurt, constatând că ambele părti aveau prea multe rachete balistice, si pentru a evita tentatia primei lovituri, dublată de un eventual scut anti-rachetă, SUA si URSS au hotărât să-si mentină vulnerabilitatea fata de rachetele adversarului, obligându-se să nu instaleze scuturi anti-rachetă. Iată, in acest sens, un fragment dintr-un studiu recent al meu, intitulat „Cresterea si descresterea dreptului international”:

” Tratatul între SUA și URSS privind limitarea sistemelor de rachete antibalistice a fost semnat la 26 mai 1972 (Tratatul ABM)16. Tratatul, semnat la Moscova, avea în vedere limitarea sistemelor de apărare antirachetă. De fapt, fiecare parte la tratat avea dreptul să menţină două complexe de apărare ABM, fiecare dintre ele neputând să depăşească 100 de interceptori. Soarta acestui tratat a fost pusă în discuţie la momentul destrămării URSS, dar SUA au acceptat, în 1997, ca 4 foste republici sovietice să fie succesoare pentru fosta Uniune Sovietică la acest tratat. Istoria negocierilor pentru realizarea, în 1972, a acestui tratat este mai complexă. Oricum, tratatul a fost semnat cu ocazia întâlnirii la vârf, de la Moscova, între preşedintele Richard Nixon şi secretarul general al PCUS, Leonid Brejnev. Este interesant că, în 1974, printr-un protocol, cele două părţi au scăzut numărul siturilor pentru interceptori de la 2 la 1. Sovieticii au stabilit, ca sit, Moscova iar SUA North Dakota Safeguard Complex. În 1983, Ronald Reagan a lansat însă Iniţiativa apărării strategice (SDI), calificată de către sovietici ca fiind o acţiune iresponsabilă.17

Cercetarea în privinţa SDI nu a dus însă la evoluţii concrete pe teren. La sfârşitul anului 2001, în contextul dezvoltării unei noi strategii bazată pe “autoapărare preventivă” şi în urma atentatelor de la New York, din luna septembrie a aceluiaşi an, George W. Bush a notificat Rusiei şi celorlalte trei foste republici sovietice succesoare la tratatul din 1972 intenţia de a se retrage din acest tratat, practic, denunţarea lui. Explicaţia oficială a fost aceea că Statele Unite trebuie să se protejeze, să-şi protejeze teritoriul împotriva unor atacuri ce ar putea să vină din partea unor actori internaţionali neconvenţionali sau din partea unor state „rogue” (state subversive; care desfășoară acțiuni „piraterești”, care ignoră/nu respectă normele dreptului internațional).18

Să vedem ce prevedea textul tratatului din 1972. În afară de dispoziţiile referitoare la limitarea numărului de interceptori pe propriul teritoriu, în articolul IX se stabilea: “Pentru a se asigura viabilitatea şi eficacitatea acestui tratat, fiecare parte se obligă să nu transfere către un alt stat şi să nu amplaseze în afara teritoriului său naţional sisteme ABM sau componente ale acestora limitate prin tratat”. Iată deci, în perioada Războiului Rece, Statele Unite nu ar fi avut dreptul să amplaseze în afara teritoriului lor scuturi antirachetă sau componente ale acestora. Cu alte cuvinte, amplasarea bazei de la Deveselu nu ar fi fost permisă prin acel tratat. În urma denunţării tratatului, în 2001, de către americani, această decizie nu mai poate fi considerată contrară acordului. Interesante sunt însă prevederile finale ale tratatului din 1972. Articolul XV: 1. Acest tratat va avea o durată nelimitată. 2. Fiecare parte, în exercitarea SUVERANITĂŢII SALE NAŢIONALE (subl.n.) va avea dreptul de a se retrage din acest tratat dacă decide că evenimente extraordinare legate de obiectul acestui tratat au afectat interesele sale supreme. El va notifica decizia sa către cealaltă parte cu şase luni înainte de retragerea din tratat. O astfel de notificare va include o declarație privitoare la evenimentele extraordinare pe care partea care notifică le consideră a afecta interesele sale supreme” (subl.n.).

16 Textul în T.N.Dupuy, G.M.Hammerman, A Documentary History of Arms Control and Disarmement, R.R.Bowker Company, 1973, p.603-607

17 Președintele Ronald Reagan a „reinterpretat unilateral Tratatul ABM, singurul nostru tratat real cu Uniunea Sovietică privind controlul armelor, astfel încât să permită testarea componentelor anti-rachetă Star Wars, componente larg recunoscute ca fiind interzise de acest tratat”. (Weston, The Reagan Administration Versus International Law, 19 Case W.Res,J,Int’l L. 295, 295-302 (1987)

18 Interesant, sub aspect istoric, discursul oarecum romantic al lui Mihail Gorbaciov, la ONU, în 1988, anunțând liniile viitoare de acțiune ale URSS și, în fapt, încheierea Războiului Rece. Discursul a fost interpretat ca un gest de „aruncare a prosopului”, încercând să argumenteze nevoia „libertății de a alege” la nivel național, în condițiile dezideologizării relațiilor dintre state. (M.Gorbaciov, Discurs la Adunarea Generală ONU, UN Doc. A/43/PV.72 – 1988)

Sigur, americanii dar si NATO au realizat că amenitările, in noul context international, pot veni si din alte directii, nu doar dinspre Rusia. Dar se inscrie oare proiectul defensiv anti-racheta in filozofia războiului „preventiv”? In plus, in conditiile actuale, mai putem folosi oare mijloace de apărare specifice secolului 20? In prezent, arme nucleare, biologice, chimice nu mai au nevoie de vectori – rachetă. Astăzi, grupuri ne-statale, cu caracter terorist, pot utiliza pentru a-si realiza obiectivele, avioane civile, drone, masini-capcană, valize cu incărcătură letală, actiuni cibernetice impotriva unor instalatii civile.

Concluzia mea este că trebuie să privim lucid aceste evolutii, să nu ne imbătăm cu apă chioară si să recitim, periodic, cartea lui Orwell, „1984”, inclusiv capitolele despre faptul că marile puteri isi pot schimba periodic aliantele.

Poti citi aici blogul lui Adrian Nastase.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.