Ce ne rezerva inteligenta artificiala? Noaptea ideilor dezbate subiectul la Institutul Francez din Romania

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu ianuarie 24, 2018 10:53

Ce ne rezerva inteligenta artificiala? Noaptea ideilor dezbate subiectul la Institutul Francez din Romania

A imagina inseamna a visa dar, mai ales, a gandi. Noaptea ideilor le dezbate pe toate la Bucuresti si la Cluj, sub egida Institutului Francez din Romania. Corina Negrea, jurnalist RRC, moderează, la Institutul Francez, conferinţa „Ce ne rezervă inteligenţa artificială? Ce schimbări, ce consecinţe pentru societatea de mâine?”.

”O sărbătoare a circulaţiei ideilor între ţări, culturi, domenii şi generaţii: în fiecare an, Noaptea ideilor invită publicul să descopere actualitatea cunoaşterii umane, să-i asculte pe cele şi pe cei care, prin ideile lor, fac să progreseze toate sferele de activitate şi care determină publicul să-şi pună întrebări despre marile provocări ale vremurilor noastre. (…) Trecând de la un fus orar la altul, ecourile Nopţii ideilor sunt preluate pe reţelele de socializare, în concertul unui eveniment global”.

Institutul Francez de la Paris, iniţiatorul proiectului Noaptea ideilor

A imagina înseamnă a visa dar, mai ales, a gândi. Pe 25 ianuarie 2018, cea de a 3-a Noapte a ideilor confruntă trecutul, prezentul şi viitorul cu imaginaţia, în încercarea de a-l desluşi mai bine pe primul, a-l înţelege pe al doilea şi a-l pregăti pe al treilea. Imaginaţia la putere este tema evenimentului din acest an organizat în toate ţările în care se găsesc filiale ale Institutului Francez de la Paris. Noaptea ideilor se desfăşoară şi la Bucureşti şi la Cluj, sub egida Institutului Francez din România.

La Bucureşti, Noaptea ideilor va trece în revistă o parte dintre lecţiile istoriei recente dar, mai ales, va pune în discuţie viitorul apropiat, viaţa virtuală şi responsabilitatea imaginaţiei.

La Institutul Francez (bulevardul Dacia 77)

17.00-20.00 – Mediateca – Încercaţi realitatea virtuală. Vizitatorii IFB vor avea la dispoziţie 3 căşti-ochelari pentru a experimenta realitatea virtuală. Le vor fi propuse două documentare în VR: Tomorrow: the evolution of language, despre evoluţia diferitelor tipuri de limbaj de-a lungul epocilor istorice, şi Remember, despre felul în care tehnologia poate influenţa realitatea imediată, determinând schimbări care întrec orice imaginaţie. Eveniment în limba engleză, realizat în parteneriat cu VR Cinema. Intrare liberă.

18.00-19.00 – Atrium – Ce ne rezervă inteligenţa artificială? Ce schimbări, ce consecinţe pentru societatea de mâine? Cercetători ştiinţifici şi filosofi vor schiţa portretul societăţii şi al omului de mâine, acesta din urmă remodelat de interacţiunea cu roboţii şi cu o speranţă de viaţă care nu va mai avea prea multe în comun cu realitatea de azi. Eveniment realizat în colaborare cu Radio România Cultural care va difuza integral înregistrarea audio pe toate frecvenţele sale şi în format video online pe www.radioroumaniacultural.ro, pe data de 5 februarie, în cadrul programului ”Cafeneaua de ştiinţă”. Cu participarea BRD-Groupe Société Générale. Conferinţă în limba română cu traducere simultană în limba franceză. Intrare liberă.

Cu : Adina Florea, profesor universitar, decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnice din Bucureşti; Constantin Vică, profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti, specialist al eticii noilor tehnologii; Horia Velicu, şeful Departamentului Inovaţie al BRD-Groupe Société Générale. Moderator: Corina Negrea, jurnalist RRC.

19.15-21.00 – Sala Elvire Popesco – 1968 în România, marea neînţelegere? Istorici, cercetători, politologi şi personalităţi culturale analizează realitatea anului 1968 în România, momentul opoziţiei regimului comunist local faţă de URSS, în contextul “normalizării” de la Praga, după invadarea Cehoslovaciei de către trupele unora dintre ţările membre ale Pactului de la Varşovia. Şi dacă acest moment de nesupunere şi de aparentă libertate – care i-a conferit o aură de erou lui Ceauşescu, inclusiv în ochii intelectualilor şi artiştilor – nu a fost decât o mare neînţelegere ? Eveniment în limba franceză cu traducere simultană în limba română. Intrare liberă.

Cu : Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas, doctor în filologie, poetică şi stilistică; Andrei Cornea, istoric de artă, filolog, eseist, colaborator al Revistei 22 ; Mircea Dumitru, filosof, rectorul Universităţii din Bucureşti, academician, fost ministru al Educaţiei; Ioan Stanomir, politolog, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti; Mircea Vasilescu, filolog, critic literar, fost redactor-şef al revistei Dilema Veche, titular de cronică pentru ziarul Adevărul, preşedintele Fundaţiei Soros România. Moderator: Andrei Ţărnea, comisar al Sezonului Franţa-România şi fost director executiv al Institutului Aspen.

Detalii pe – https://www.facebook.com/events/318875458602924/

La VR Cinéma (Veranda Mall)

16.00-17.00 – Filosofie & Imaginaţie ‘in Black Mirror’ – Să ne pregătim pentru existenţa noastră virtuală. Avem nevoie de un cod etic pentru lumea aflată de partea cealaltă a oglinzii? Ți-ar păsa ce se întâmplă cu o altă versiune a ta, dacă aceasta ar fi creată și abuzată fără cunoștința ta? Doi filosofi discută despre cele mai delicate aspecte ale vieţilor noastre digitale din viitorul apropiat. Întâlnirea va fi urmată de proiecţii de scurtmetraje în realitate virtuală. Eveniment în limba română, intrare liberă (cu înscriere prealabilă), realizat în colaborare cu Asociația Română de Filosofie Practică, VR Cinema, Centrul de Cercetare in Etica Aplicata, Veranda Mall.

Cu: Radu Uszkai, filosof, cercetător la Centrul de Cercetare în Etica Aplicată; Constantin Vică, profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti, specialist al eticii noilor tehnologii. Moderator: Alina Lupeş, director de comunicare VR Cinema

Informaţii suplimentare – https://www.facebook.com/events/211610796051843/

La Cluj-Napoca, filiala locală a Institutului Francez din România va da cuvântul locuitorilor acestui oraş care trăieşte în ritmul vieţii studenţeşti.

18.30 – La Cave, spaţiul expoziţional al Institutului Francez din Cluj (strada Brătianu 22) – vernisajul expoziţiei foto Corps enlacés a artistei franceze Emilie Brain. Corpuri reale, corpuri imaginare, corpuri revoluţionare.

https://www.facebook.com/events/398608067251063/

20.00 – Cafeneaua Insomnia (strada Universităţii 2) – întâlnire la un pahar de vorbă pentru a afla cum privesc clujenii de toate vârstele cele două subiecte de reflecţie propuse de IFCj – Care este moştenirea lui mai ’68? şi Era digitală ne ajută să devenim cetăţeni mai responsabili?. Toţi cei interesaţi de aceste întrebări sunt invitaţi să trimită până pe 23 ianuarie câte un text sau o imagine care au o legătură cu temele menţionate pe adresa de email – cluj@institutfrancais.ro

Amănunte pe – https://www.facebook.com/events/323730284797012/

Pentru contacte de presă, programări de interviuri și/sau reportaje, vă rugăm să luați legătura cu Andrei Popov, responsabilul de comunicare al Institutului Francez din București şi respectiv cu responsabila de proiect de la Institutul Francez din Cluj-Napoca, Ioana Costaş (ioana.costas@institutfrancais.ro)

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora