Ministrul propus al Economiei, Danut Andrusca, a reusit cu greu sa exprime cateva idei coerente la audierile din comisiile parlamentare

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu ianuarie 29, 2018 10:32

Ministrul propus al Economiei, Danut Andrusca, a reusit cu greu sa exprime cateva idei coerente la audierile din comisiile parlamentare

Ministrul propus al Economiei, Danut Andrusca, a avut emotii mari la audierile de luni din comisiile parlamentare si a reusit cu foarte mare greutate sa exprime cateva idei coerente, prima intrebare primita fiind de la Traian Basescu. Desi raspunsurile sale au fost lipsite de continut, Danut Andrusca a fost validat pana la urma cu 42 voturi pentru si 18 impotriva, unul dintre voturile impotriva fiind al lui Basescu.

Fostul presedinte al Romaniei si actual senator PMP, Traian Basescu, i-a cerut detalii despre punctul din Programul de Guvernare PSD referitor la altfel de politici economice, axate pe un alt model de politica industriala care „sa genereze crestere economica inteligenta a Romaniei”. Danut Andrusca a venit cu un raspuns evaziv, in care a subliniat nevoia unor strategii industriale noi la nivelul Europei, Romania urmand sa vina cu propria viziune si cu propriul aport. Sigur, raspunsul lui Andrusca nu l-a multumit pe Traian Basescu.

La final, intrebat de jurnalisti cum va realiza ceea ce isi propune, Danut Andrusca a spus totul se afla in programul de guvernare. “Prin programul de guvenare aveti toate”, a spus Andrusca.

Iti recomandam si: Guvernul Dancila primeste votul de investitura in Parlament. Ministrii, audiati in comisii

Intrebat despre prioritatile sale ca ministru, Andrusca a spus ca primul obiectiv este devoltarea economiei. “Voi face tot ce imi sta in putinta pentru dezvoltarea economiei romanesti, dar un rol important va avea pentru… in cadrul economiei…imi cer scuze, sunt emotionat”.

“A doua propunere va fi pentru crearea de noi locuri de munca mai bine platite”, a mai spus Andrusca.

“O a treia viziune este pentru sustinerea tuturor producatorilor”, a adaugat Andrusca. Nu a dorit sa detalieze aceste idei, sugerandu-le jurnalistilor sa citeasca programul de guvernare.

Danut Andrusca (49 ani), deputat PSD de Neamt, a fost propus ministru al economiei. Cunoscut ca apropiat al liderului PSD Neamt, Ionel Arsene, acuzat recent de DNA de trafic de influenta, Danut Andrusca a ocupat mai multe functii de conducere, chiar si in acelasi timp, in companii de stat.

Se afla la primul sau mandat de deputat, insa activitatea sa in Parlament este foarte modesta. Figureaza cu o singura luare de cuvant, cea in care a depus juramantul de credinta la numirea in functia de deputat. In rest, a fost semnatar al 46 de initiative legislative. Danut Andrusca are o avere insemnata, detinand zece terenuri intravilane si agricole in Neamt, dar si o casa de 386 mp.

Cine este Danut Andrusca

In perioada septembrie 2014-septembrie 2016 a fost presedintele Consiliului de Administrare al SC Conservare si Inchidere a Minelor Conversmin SA. Concomitent a detinut si functia de administrator special al Cuprumin SA. In perioada mai 2013-martie 2014 a fost director general al Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare (RAAN). Tot la RAAN, in perioada septembrie 2013-aprilie 2014 a fost administrator special. In aprilie 2014 a fost demis de ministrul energiei de atunci, Razvan Nicolescu, din functia de administrator special al RAAN pe motiv ca avea un venit prea mare in conditiile in care compania era in insolventa. “Astazi l-am demis pe administratorul special Danut Andrusca, pentru ca mi se pare imoral sa aiba un venit lunar net de 20.000 lei, in conditiile in care RAAN este in insolventa”, spunea Razvan Nicolescu in aprilie 2014.

In perioada martie 2014- decembrie 2015 a fost consilier al fostului secretar de stat in Ministerul Economiei, Maricel Popa, presedintele Consiliului Judetean Iasi, un personaj contrversat care acum este urmarit penal pentru abuz in serviciu. In iunie 2013-martie 2014, Danut Andrusca a fost consilierul lui Maricel Popa, perioada in care acesta ocupa functia de secretar de stat la Departamentul pentru Energie. Ministru in ambele perioade a fost Constantin Nita (PSD), si acesta cu probleme penale. In mai 2017 a fost condamnat, in prima instanta, la 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenta.

In perioada 1994- 2013, Danut Andrusca a fost director general al SC Ulprod SRL din Targu Neamt, societate care se ocupa de producerea si comercializarea produselor tehnice din cauciuc. De altfel, detine 75% din aceasta societate.

In perioada 1991-1994 a fost director general al SC Androix SRL, societate care se ocupa de productia articolelor din cauciuc.

Are o diploma de economist obtinuta in 2001 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Facultatea de Stiinte Economice.

Potrivit ultimei declaratii de avere, din iunie 2016, detine 7 terenuri intravilane si 3 terenuri agricole in Targu Neamt, respectiv Vanatori, Neamt. Mai detine un apartament si o casa de locuit de 386 mp in Targu Neamt si anexe in Vanatori, Neamt.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.