Turcan: Guvernul propus trebuie sa fie respins de doua ori in Parlament, parlamentarii PNL se vor abtine de la vot

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota februarie 14, 2020 11:52

Turcan: Guvernul propus trebuie sa fie respins de doua ori in Parlament, parlamentarii PNL se vor abtine de la vot

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat ca Guvernul propus trebuie sa fie respins de doua ori in Parlament, pentru a se putea ajunge la alegeri anticipate. In consecinta, parlamentarii PNL vor fi prezenti in sala, pe 24 februarie, dar se vor abtine de la vot. Intr-o interventie la Digi 24, Raluca Turcan a precizat ca alegerile anticipate ar putea avea loc, cel tarziu, la 28 iunie, potrivit Constitutiei. 

„In momentul in care am decis sa intram in procedura de alegeri anticipate, Guvernul propus trebuie sa fie respins de doua ori in Parlament, asadar, votul pe care ni-l dorim in Parlament este acela de respingere a actualului Guvern, in conditiile in care tara este guvernata, noi fiind in continuare ministri interimari. Momentul din Parlament dorim sa il folosim ca un moment de bilant, in primul rand si de prezentare a prioritatilor pe care le putem urmari si atinge si pe termen scurt, si pe termen mediu. (…) Cred ca in Parlament ministrii vor avea o buna ocazie sa vorbeasca despre ce au facut pe domeniile lor”, a declarat Raluca Turcan la Digi24.

Potrivit vicepremierului, parlamentarii liberali vor fi prezenti in sala la sedinta Parlamentului de investire a Guvernului, dar se vor abtine de la vot.

„Nu vom vota impotriva, ci nu vom participa la vot. Pentru investirea unui guvern trebuie sa se stranga un numar minim de 233 de voturi. Cine voteaza impotriva sau cine nu voteaza deloc nu participa la crearea acelei majoritati de votare a unui cabinet. Deci, noi vom fi prezenti in Parlament si nu vom participa la acest vot, ne vom abtine de la vot. Nu dorim sa intram in cei 233 care trebuie stransi pentru a investi acest guvern tocmai pentru ca am declarat cat se poate de sincer – si oamenilor, si celor din Parlament: nu putem ajunge altfel la alegeri anticipate. Atunci cand vorbim de alegeri anticipate, am avea pretentia ca toata lumea sa spuna care este unica procedura pe Constitutie de a se ajunge la alegeri anticipate in momentul in care un guvern a fost respins in Parlament: trebuie ca cele doua propuneri succesive de guvern care se fac dupa respingerea fostului guvern sa fie respinse in Parlament, dupa care in 60 de zile presedintele dizolva Parlamentul pentru ca nu s-a indeplinit acea procedura constitutionala. Este singura din Constitutie si noi suntem primii care dorim sa respectam Constitutia”, a subliniat Raluca Turcan. „Eu mizez pe cartea sinceritatii”, a adaugat vicepremierul.

Raluca Turcan a aratat ca „arma” PNL va fi sa explice de fiecare data oamenilor ca alegerile anticipate sunt singura solutie, in replica la acuzatiile PSD potrivit carora liberalii cad in penibil cand nu-si voteaza propriul executiv.

„Si pana la urma cine striga ca suntem penibil, cine striga incompetenta, cine striga diverse lucruri negative la adresa acestui guvern? Cei care trei ani de zile au avut ocazia sa demonstreze ceea ce pot, au avut tot ce se putea in aceasta tara. Au avut majoritate in Parlament, control pe aproape toate institutiile, inclusiv cele din justitie, au avut un guvern abuziv care ar fi putut sa decida in sedinte de guvern aproape orice. Faptul ca acum clameaza ca in ajun de motiune de cenzura ne-am pregatit temele pentru o buna guvernare pentru patru luni de acum inainte nu face decat sa cada, pana la urma, in capcana propriei lor retorici. Evident ca ei vor incerca sa spuna lucruri rele despre noi. Noi, pe fond, in Parlament o sa prezentam ce am facut in trei luni de zile si, de asemenea, o sa spunem de fiecare data cand avem ocazia care este unica solutie pentru ca Romania sa ajunga la alegeri anticipate si oamenii inteleg”, a spus Raluca Turcan.

Ea a dat exemplul mediului economic, care, sustine vicepremierul, a reactionat pozitiv in momentul in care motiunea de cenzura a trecut, iar PNL a anuntat ca incepe declansarea procedurii de anticipate. Leul s-a intarit, au scazut dobanzile, sistemul economic a reactionat extrem de pozitiv. „Oamenii realizeaza ca in felul acesta, cu un blocaj permanent in Parlament pentru un guvern care munceste nu poate sa dea rezultate. Guvernul a lucrat, Parlamentul a blocat intens toate initiativele bune”, a spus Turcan, exemplificand cu ceea ce s-a petrecut cu modificarile la ordonanta 114, cu alegerea primarilor in doua tururi sau cu desfiintare Sectiei Speciale, initiative respinse sau blocate in Parlament.

Joi, premierul desemnat Ludovic Orban le-a cerut ministrilor, la sedinta de guvern, sa se ridice „la inaltime” in cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament, programate pentru saptamana viitoare, inaintea investirii noului guvern. Sedinta Parlamentului pentru investirea Guvernului Orban va avea loc in 24 februarie, iar in perioada 17-19 februarie ministrii propusi vor fi audiati in comisiile parlamentare de specialitate.

Data-limita a alegerilor anticipate cumulate cu locale: 28 iunie

Intrebata care ar fi cea mai probabila data pentru alegerile anticipate, vicepremierul interimar Raluca Turcan a spus ca, potrivit Constitutiei, in momentul de fata, termenul-limita pentru data alegerilor anticipate ar fi 28 iunie. Ea a spus, de asemenea, ca vede posibila orice varianta: fie ca aceste alegeri sa aiba loc in acelasi timp cu cele locale, fie la o diferenta de o zi sau o saptamana.

„Pe Constitutie, in momentul de fata, termenul-limita pana la care am putea suprapune alegerile anticipate cu alegerile locale ar fi 28 iunie, pentru ca in 28 iunie, practic, iesim din cadrul de existenta a mandatului alesilor locali. (…) Pana la urma, data se stabileste prin hotarare de guvern si, de asemenea, in functie de calendarul care iese din Parlament. In acelasi timp, vreau sa va asigur de un lucru: noi dorim o prezenta mare la vot, noi dorim o reprezentare buna a romanilor, nu fugim de votul romanilor, deci, vom gasi acea data si vom alege acea data astfel incat sa permitem romanilor sa voteze in numar cat mai mare”, a spus vicepremierul.

Ea a dat asigurari ca intre 14 mai si 28 iunie va fi gasita cea mai buna data pentru alegerile anticipate.

Totul depinde de PSD, dar exista un plan B

Intrebata daca exista deja o optiune ca alegerile locale si cele anticipate sa fie organizate in aceeasi zi sau in zile diferite, Raluca Turcan a spus: „Este posibila orice varianta. Este posibil legal si sa ai votul in aceeasi zi, pentru ca nu exista nicio reglementare care sa iti interzica votul in aceeasi zi; este posibil sa ai votul si la interval de o zi, maxim o saptamana”, a aratat Raluca Turcan.

Ea a recunoscut ca exista riscul ca planul PNL-ului sa nu iasa, pentru ca totul depinde de PSD, dar a dat asigurari ca liberalii au un plan B. „Vom vedea foarte mult ce rezulta din Parlament si care sunt optiunile care ne mai raman dupa toata aceasta procedura, pe care eu sper ca PSD-ul nu o va bloca in Parlament. Exista acest risc. Avem si planul B, dar PSD este total responsabil de indeplinirea sau nu a unui proiect pe care romanii il asteapta”, a punctat Raluca Turcan, invitata la „Jurnalul de Seara”.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora