Ziua Europei, marcata in Sectorul 6 prin lectii de istorie si jocuri interactive
Comunicate

Ziua Europei, marcata in Sectorul 6 prin lectii de istorie si jocuri interactive

Care este țara europeană în care citim cele mai multe cărți de benzi desenate? Unde se află Mica Sirenă a lui Andersen și care este țara în care Trei Crai de la Răsărit aduc cadouri copiilor? Sunt câteva dintre întrebările la care 20 de copii, din Sectorul 6, au aflat răspunsul astăzi, în cadrul unei acțiuni dedicate Zilei Europei.

La evenimentul organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 au luat parte elevi cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 168. Copii au aflat cum s-a format vechiul continent, care au fost reușitele culturale de-a lungul istoriei și ce importanță are Europa la nivel mondial.

Toate informațiile au fost transmise de la oamenii mari la cei mici, cu ajutorul educației non-formale, prin jocuri și filmulețe. În cadrul acțiunii, cei mici au învățat și despre Uniunea Europeană, comunitatea din care face parte și România și care promovează principiul unității prin diversitate.

Ziua Europei, sărbătorită în fiecare an pe data de 9 mai, celebrează pacea şi unitatea în Europa. Data marchează aniversarea Declaraţiei Schuman, care, în 1950, dădea naştere unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile bătrânului continent.

Stiri pe aceeasi tema

Raed Arafat sustine o prezentare in Bulgaria la dezbaterea „Exercitiile majore cu victime multiple – experienta romana”

Cristiana Petrariu Bota

Universitatea de Vest din Timisoara organizeaza Conferinta de Inovare si TIC

Cristiana Petrariu Bota

Metropolitan Life le ofera romanilor platforma de despagubire e-Claims

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult