5.1 C
România
29 noiembrie 2021
Ziua Internationala a Astronomiei, marcata Observatorul Astronomic "Vasile Parvan" din Barlad
IT/Stiinta

Ziua Internationala a Astronomiei, marcata Observatorul Astronomic „Vasile Parvan” din Barlad

Ziua Internaţională a Astronomiei este marcata sambata, 21 aprilie, de Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, care va organiza o activitate de promovare a astronomiei: Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day).

Ziua Astronomiei se aniversează în fiecare an, într-o zi de sâmbătă din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar.

Mișcarea a început în California (SUA) în anul 1973, când astronomul amator Douge Berger (președintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că decât să invite oamenii să participe la o seară de observații astronomice într-un loc îndepartat de oraș, mai bine ar fi ca clubul de astronomie să organizeze observaţii astronomice în mijlocul orașului, și să arate obiectele cerești publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un telescop.

Anul acesta Ziua Astronomiei se va aniversa pe 21 aprilie, şi ca în fiecare an echipa de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” se va implica în mai multe activităţi publice, ce au ca principal obiectiv promovarea şi popularizarea astronomiei.

Cu acest prilej la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Astronomiei din 21 aprilie 2018, invitat special va fi astronomul amator Daniel Bertesteanu de la Astroclubul Bucureşti. Prezentarea publică va avea loc la ora 18.30, la sediul Observatorului Astronomic din str. Republicii nr. 235.

Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului, parcul „Victor Ion Popa”, (la strada principală), orele 20.30 – 21.30.

Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!

Stiri pe aceeasi tema

2069, anul in care oamenii de stiinta de la NASA ar putea incepe o misiune interstelara catre un alt Sistem Solar

Ioana Badulescu

In Rusia a intrat in vigoare o lege care permite statului sa deconecteze tara de la retelele de internet globale

Cristiana Petrariu Bota

STEM Innovation Challenge 2.0 a reunit peste 100 de liceeni care si-au testat mini-robotii

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult