Externe

Donald Trump: Marea Britanie si SUA ar putea incheia un acord comercial major dupa ce Regatul Unit se elibereaza de catuse

Presedintele SUA Donald Trump a afirmat luni ca Marea Britanie si Statele Unite ar putea incheia un acord comercial major dupa ce Regatul Unit se „descatuseaza”, transmite The Guardian.

„Un acord comercial mare este posibil dupa ce Regatul Unit se elibereaza de catuse. Deja am inceput sa discutam”, a scris liderul de la Casa Alba pe Twitter, in cursul vizitei sale in Marea Britanie.

Anterior, Trump a indemnat Marea Britanie sa se „retraga” din negocierile cu Uniunea Europeana daca nu reuseste sa obtina un acord de Brexit favorabil.

Presedintele american Donald Trump a ajuns luni in Marea Britanie, impreuna cu sotia sa Melania, pentru o vizita de trei zile. Donald Trump si prima doamna a SUA s-au intalnit cu regina Elisabeta in prima zi a vizitei de stat in Marea Britanie. Chiar inainte ca avionul sau sa aterizeze pe aeroportul Stansted, liderul de la Casa Alba l-a criticat pe primarul Londrei, Sadiq Khan, scriind pe Twitter ca acesta este un ”ratat total”, dupa ce edilul a criticat guvernul britanic pentru ca l-a invitat pe presedintele american intr-o vizita de stat.

Marea Britanie este una din cele mai importante piete pentru exporturile americane, dar si o sursa majora de importuri pentru SUA, astfel ca un acord comercial amplu ar putea fi benefic pentru ambele tari.

Iti recomandam: Presedintele Donald Trump a ajuns luni in Marea Britanie, fiind intampinat de printul Charles si regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham. Chiar inainte sa aterizeze, Trump a scris pe Twitter ca primarul Londrei este un ”ratat total” 

Totusi, exista ingrijorari serioase la Londra in legatura cu standardele pe care Marea Britanie ar putea fi obligata sa le accepte pentru a reusi sa incheie o intelegere comerciala cu Statele Unite dupa iesirea din Uniunea Europeana.

Articole asemănătoare

MAE a emis o alerta de calatorie pentru romanii care intentioneaza sa ajunga in Spania

Ioana Badulescu

Daily Mail, scos de Wikipedia din categoria surselor credibile. Decizia vizeaza editiile print si online ale ziarului

Lucy Ionesco

Popularitatea lui Francois Hollande, la cote istorice

Lucy Ionesco